TP-Link Archer GX90 Review: router de gaming tri-band Wi-Fi 6, unul competitiv pe care te poţi baza

Încă de când am văzut prima oară routerul TP-Link Archer GX90, mi-a amintit de AX11000, pe care l-am testat aici. L-aţi putea considera un soi de varianta Light a acelui model, dacă vreţi. E un router de gaming tri-band Wi-Fi 6, care costă 1257 lei la Altex şi 1299 lei la Flanco.

Design şi dotări:

Acest router vine la fix pentru proaspăt anunţată conexiune de 10 Gbps de la RCS & RDS, care va debuta în curând. Pune la bătaie designul clasic deja pentru TP-Link de “robot păianjen”, ceva ce ai vedea în Watch Dogs Legion teleghidat de la distanţă. Routerul are 8 antene groase şi uşor de montat pe laturi, iar în spate găsim butonul Power, portul de încărcare, un port WAN/LAN de 2.5 Gbps şi un port WAN/LAN de 1 Gpbs. Sunt şi alte 3 porturi LAN şi un buton reset.

Avem parte şi de un port USB 2.0 şi USB 3.0 pe lateral, dar şi 3 butoane pentru managementul conexiunii. TP-Link GX90 măsoară cam 25 de centimetri de la un capăt la altul şi are cam volumul unei casolete cu pui prăjit de la Socului. Sau hai un Apple Mac Mini. Sus se afla un LED triunghiular de “poziţie”, care îţi arată în ce mod de funcţionare e “jucăria”.

Setup şi aplicaţia Tether:

Setup-ul e facil: am conectat cablul de la ONT-ul Huawei RCS&RDS cu un cablu Ethernet la portul WAN de 1 Gbps şi apoi folosind aplicaţia Tether de pe iPhone am ales un GX90 şi m-am conectat iniţial la “reţeaua” sa, apoi în câteva minute mi-am setat propriile reţele, parole, standarde de securitate şi altele de gen. Aplicaţia Tether îmi e familiară, pentru că o am instalată de cativa ani.

Include şi protecţie antivirus de la Trend Micro, control parental şi aveţi şi o listare a tuturor terminalelor conectate simultan la router şi traficul făcut de ele. Am remarcat şi funcţia Game Accelerator, care îţi oferă conexiuni ideale pentru gaming competitiv sau streaming. În zona QoS putem alege între următoarele opţiuni (fiecare cu lăţimea proprie de bandă dedicată):

  • Standard
  • Gaming
  • Streaming
  • Surfing
  • Chatting
  • Custom

Aplicaţia îţi oferă o sumedenie de statistici, update de firmware, împărţirea benzilor de reţea şi diagnostice.

Conexiuni şi teste de viteza:

Cum stă treaba cu cele 3 benzi? Avem o bandă de 5 Ghz, care ajunge la un uriaş 4804 Mbps, dar care e mai mult teoretică la ora actuală cu conexiunea mea de 1 Gbps. Apoi a doua bandă de 5 GHz ajunge la 1201 Mbps şi o avem şi pe de 2.4 GHz cu un maxim de 574 Mpbs. Testele mele au fost simple: SpeedTest si Fast.com pe telefoane şi pe PC, un test de conexiune pe PlayStation 5, plus gaming si streaming şi le găsiţi mai jos.

PlayStation 5:

Wireless:

Download: 261.5 Mbps
Upload: 24.5 MBps

Wired:

Download: 911.4 Mbps
Upload: 26.9 Mbps

PC:

Wired (Fast.com)

  • Download: 930 Mbps
  • Upload: 530 Mbps

Wired (SpeedTest):

  • Download: 932.27 Mbps
  • Upload: 523.78 Mbps

iPhone 11 Pro:

  • Speedtest: Download: 669 MBps
  • Upload: 685 Mbps

Nubia Red Magic 6s Pro:

  • Fast.com: Download: 730 Mbps
  • Upload: 660 Mbps
  • Speedtest: Download: 656 Mbps
  • Upload: 766 Mbps

Gaming şi streaming:

Am prins o perioadă plină de lansări de jocuri şi am putut face streaming cu Deathloop de pe PlayStation 5 şi să urc gameplay 4K de 1 oră şi 20 GB în aproximativ 40-50 minute pe YouTube direct de pe consolă. Latenta a fost foarte scăzută şi semnalul a fost constant, nu am avut picaje. Şi asta deşi aveam chiar şi 8 dispozitive conectate simultan la router.

La 3 pereţi distanţa în apartamentul meu cu 3 camere puteam menţine o conexiune decenta iar pe Wi-Fi 6 tot prindeam 400-500 Mbps la download în baie, cea mai îndepărtată camera faţă de cea cu routerul (3 pereţi distanţă). Mai impresionant mi se pare că încă mai prind semnal WiFi în faţa blocului stând la etajul 1 şi coborând să găsesc un curier Bolt Food fără ca telefonul să comute automat pe 4G, ci rămânând conectat la TP-Link GX90.

Concluzii:

Acest router TP-Link GX90 mi se pare excelent pentru gameri şi streameri, dar şi pentru întreaga familie. Are o acoperire excelentă, semnal constant şi viteze ridicate, chiar prin pereţi multipli în casele cu multe camere. Se descurcă excelent şi pe fir şi wireless şi îţi permite ca într-o cameră să faci un stream de pe PlayStation 5 în vreme ce ai alte două rude în alte camere uitându-se la filme 4K pe Netflix conectaţi fiind la acelaşi router. Routerele clasice îţi oferă în majoritatea lor două benzi, deci cu acest setup tri band poţi avea linitit două benzi de 5 GHz în care să îţi desfăşori activitatea, gaming-ul, download-uri şi streaming.

Toate la 1299 lei.

Galerie foto:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.