În ziua de azi ducem lipsa rău de tot de platformere de calitate. Nu că nu au ar fi tentative, doar că nu prea ajung pe mobil… Recent ne-am bucurat de Mega Man 11 pe console şi PC, dar terminalele mobile rămân văduvite, sau cel puţin au rămas până în această săptămână, când a sosit Super Cat Tales 2.

Este gratuit in Play Store şi App Store şi e succesorul platformerului meu preferat pe mobil all time. Stilul vizual, varietatea de mecanici de gameplay şi muzica 8 bit, toate m-au cucerit. Imaginaţi-vă ce e mai bun din Super Mario Bros, cu ceva elemente de Mega Man şi pisici haioase şi cam asta e jocul. Totul este pixelat, la modul artistic evident şi retro, iar pisicile primesc noi mecanici odată la câteva nivele.

Creatorul lui Super Cat Tales 2 a promis că acest titlu oferă peste 100 de nivele şi vom primi şi noi pisici cu care să jucăm. Unele pot merge pe sub apă, altele sparge ziduri, unele au anti gravitaţie şi tot aşa. Super Cat Tales avea un sistem de control care implică mişcarea în dreapta sau stânga ţinând apăsat în acea direcţie. Saltul peste obstacole se face automat şi puteţi face dublu tap într-o direcţie pentru a face pisica să alerge şi apoi va sări ea dacă e cazul.

Problema e că multă lume considera că trebuie să apese pe buton pentru un salt, pentru că aşa am fost “programaţi” timp de decenii în multe jocuri. Sistemul de control e la fel şi n Super Cat Tales 2, doar că acum avem şi un sistem de itemuri şi noi pisici. A doua pisică pe care o luaţi în joc va permite să treceţi în ofensiva şi să doborâţi inamicii alergând direct spre ei.

Veţi reveni la nivelele mai vechi, cu zonele inaccesibile pentru a le debloca cu pisicile noi. Jocul este destul de liniar, fără surprize deosebite, dar sunt multe zone bine ascunse şi camuflate de level design. Aşteptaţi-vă să muriţi de multe ori, pentru că nici primul Super Cat Tales nu a fost chiar uşor. Apropo primiţi şi un bonus dacă scăpaţi neatins în vreun nivel.

Descărcaţi jocul gratuit din App Store şi Play Store.

Super Cat Tales 2 e un platformer nou pe care trebuie să îl încerci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.